|
MăDă ~ Vampire_Girl
Vizitator
|
|
Hello!
Am primit o provocare, si anume sa postes un One'Shot  )
Va anunt de pe acum ca nu ma descurc deloc la asa ceva! X_X nu e primul meu one'shot, dar ma astept la critici adevarate 
Primul prieten
Vantul fugea printre pletele ei negre, ducand aroma samponului de frezie mai departe. Statea si se uita la stele, minunandu-se. Nu isi mai amintea nimic de anul trecut. De ce? Nici macar ea nu stia. Se gandea la o amnezie dobandita de o lovitura la cap sau poate stresul…
Habar nu avea…
Lipsa amintirilor o inebunea pe zi ce trece. Stia lucrurile alementare de la scoala, stia ca parintii ei murisera, dar nu isi amintea cum a aflat toate aceste lucruri.
In sat era o revolta mare, care putea scoate din minti pe oricine. Regele Jhon lipsise de cateva saptamani, iar ea era singura ruda care avea dreptul la tron, cat tatal ei adoptiv absenta. De ce? De ce avea ea asa mare responsabilitate? Nu ceruse nimic din toate astea. Isi dorea doar sa petreaca timp pe campuri inflorite, impreuna cu singurul ei prieten, Chip, catelusul de plus ce acum salastuia pe raftul cel mai inalt din camera sa.
Lumea era nemultumita. O fata de 16 ani sa conduca toata tara? Probabil era o gluma proasta, facuta de unul din servitorii rautaciosi care nu mai spusesera nici un cuvant de cand Regele plecase. Dar de ce? Sa o duca pe fata in pragul diperarii? Ca ea sa aleaga fuga din palat? Sa nu se mai intoarca niciodata?
Poate…
Un cantec frumos, rasuna din cel mai inalt turn. Cine canta? Nimeni nu isi putea da seama. Intotdeuna, la ore tarzi, notele iesau din glasul unei fete cu voce mirifica, imbogating zarea cu sunete line, duse pe aripile vantului pana la urechile printesei.
Fata strangea cu putere pervazul ferestrei. De ce nu o putea gasi pe talentata tanara? Poate isi putea face un prieten, sa nu se mai simta singura. Jhon avea sa se intoarca in cateva ore, dimineata, de ziua lui de nastere. Revolta avea sa se termine intr-un sfarsit, oamenii se vor putea odihnii in pace.
Magia cantecului, se sparse cand pasii asurzitori ai unui cal se auzisera pe pietrisul din fata castelului. Regele venea mai devreme acasa? Bucuroasa, tanara se duse alergand spre iesire. Dezamagirea i se intiparii pe fata.
Nu era Jhoel. Un baietel, nu mai mare de 10 ani, brunet cu ochii negri, o calarea fericit pe Maggie, cel mai tanar cal adus la grajduri. Fata a zambit vazand bucuria copilului. Ea nu isi amintea acele timpuri. Iar acum, rochiile lungi pe care era obligata sa le poarte o incomodau sa faca anumite actiuni, precum calaritul.
In clipa urmatoare hatul ce cu cateva secunde in urma era strans bine in manutele tanarului, acum zbura deasupra calului care o luase razna la vederea lacrimilor fetei. De ce plangea? Nu isi putea da seama. Perlele sarate cadeau pe pietris, lasand pete ude in urma lor. Copilul tipa, speriat de schimbarea radicala a comportamentului animalului.
Ingrozita ca s-ar putea rani singurul care nu s-a ingrozit vazand-o, care nu a strmbat din nas ce i-a zarit ochii rosiatici, a prins hatul dintr-o saritura cu o mana, iar cealalta i-a aterizat pe capul mamiferului, mangaind usor. A tras de sfoara in jos, obligand calul sa se aseze in genunchi, astfel baietelul putand sa coboare.
-Imi pare rau daca v-am deranjat, Printesa! A soptit, facand o plecaciune mica in fata fetei. Aceasta a zambit scurt, punand mana libera pe parul negru al micutului.
-Nici o problema, cavalere. As putea afla numele tau? I-a raspuns, inca zambind precaut. Ochii copilului au sclipit incantati.
-Haji, printesa. Va rog, lasati-ma sa va explic de ce calaresc calul dumneavoastra… a incercat sa isi acopere vina.
-Nu conteaza. Dar, insist sa nu ma mai numesti “Printesa”. Suna prea formal. Eu sunt Saya, incantata de cunostinta. L-a intrerup Saya, ignorand respiratiile grele ale lui Maggie. Au dat mana priteneste. Apoi, de parca s-ar cunoaste de o viata intreaga, s-au dus sa mai inhame un cal. Amintindu-si vestimentatia pe care o purta, Saya l-a luat pe Haji intai sa ii faca un tur al castelului, apui in dormitorul ei. Vroia sa se schimbe de rochiile lungi, vaporoase. Nu erau pe placul ei. Le considera total incomode. Avea noroc, totusi. La insistentele ei, Jhoel ii permisese sa aiba haine speciale pentru calarit. Insa nu le purtase niciodata. Motivul era simplu: Era prea ocupata cu scoala particulara si orele de scrima si auto-aparare, incat nu avusese niciodata timp de calarit. Era oricum plictisitor singura.
Aflase foarte multe despre Haji in acele cateva ore pe care le petrecusera impreuna. Era nepotul unuia dintre profesorii de scrima cu care se intelegea ea mai bine. Parintii lui fusesera asasinati cu 5 ani in urma, iar el locuia cu unchiul lui. Nu ii lipsea caldura parentala, asa ca nu avea de ce sa fie trist.
Peste cateva ore de distractie, Saya a hotarat ca este destul de tarziu. Au mers la grajduri si au pus caii la culcare, apoi tanara s-a hotarat ca ar fi mai bine sa il conduca pana acasa pe baietel. Cu acea revolta nu se stie niciodata ce psihopati sunt treji la acele ore tarzi. Pe drum au inceput sa discute despre trecutul printesei.
-Eu… nu imi pot aminti nimic inainte de anul trecut. Stiu lucruri elemntare, precum lucrurile ce le-am invatat la scoala sau ca parintii mei naturali au murit, dar nu stiu cum s-au intamplat toate aceste lucruri sau oridinea lor cronologica.
-Imi pare rau, Saya. Pentru parintii tai. Si nu prea ai ce sa ti minte inainte de anul terecut. A fost doar un razboi cu foarte multe pierderi, unde, cica, au fost semnalati monstri cu 4 ochii si chesti de genul. Dar de ce nu il intrebi pe Maiestatea Sa despre cele intamplate cu tine? Haji parea ca nu intelege importanta trecutului. Saya nu stia de unde provine, nici macar daca acesta era numele ei real. Desi erau departe de castel, fata a fost oprita de cantecul ce se auzea mereu la aceste ore. Baiatul s-a uitat surprins, luand mana printesei si scuturand-o usor. Ramasese blocata. El nu auzea melodia. Observand asta, Saya a zambit prietenesc, continuand sa mearga, cu Haji de mana.
Profesorul de scrima nu paru prea surprins cand il vazu pe tanar de mana cu printesa, era de parca s-ar fi asteptat la asta. Dar nu au bagat de seama, nici Saya, nici Haji, fiind prea ocupati sa isi ia ramas bun cum se cuvine. Tanara l-a mai invitat pe micut la ea, spunand ca s-a distrat si i-ar placea sa mai petreaca timp impreuna, atata vreme cat domnul profesor era de acord.
Fericita, bruneta a plecat spre palat, cu zambetul pe buze.
Reusise! Isi facuse un prieten cu care sa poata vorbi. Diferenta e varsta nu o interesa, Haji oricum avea minte foarte dezvoltata, comportandu-se in unele cazuri foarte matur.
Nu regretase nimic din seara petrecuta impreuna. Stia ca baiatul avea as revina ziua urmatoare sa se distreze iar. Amandoi, au petrecut clipe minunate impreuna, abea steptau rasaritul soarelui.
Si asa Saya isi facuse primul ei prieten. Era foarte important pentru ea.
Au trait fericiti unul alatur de altul, pana la adanci batraneti. Au ramas ca fratii, apropiati pana la moarte, desi diferenta de 6 ani era destul de marisoara. Nu i-a deranjat pe nici unul dintre ei…
|
|
